Holocaustul în România

De-a lungul perioadei interbelice în societatea românească a existat o permanentă instigare la violenţă şi excludere a evreilor. Organizaţii politice precum Partidul Naţional-Creştin sau Garda de Fier au făcut din ura împotriva evreilor esenţa ideologiei lor. Şi în cadrul partidelor democrate au existat personalităţi cu vederi antisemite.

Guvernul Goga-Cuza (decembrie 1937-februarie 1938) a adoptat antisemitismul drept politică de stat.

• Revizuirea cetăţeniei evreieşti (22 ianuarie 1938) a însemnat că 225.222 de evrei şi-au pierdut cetăţenia română;
• Au fost închise ziarele considerate de guvern ca fiind dominate de evrei;
• S-a interzis folosirea limbii idiş în administraţia din Bucovina şi nordul Moldovei;
• S-a interzis evreilor să mai comercializeze băuturi alcoolice.

În august 1940 decretul-lege 2650 a modificat statutul juridic al evreilor. Aceştia au fost excluşi din administraţie, îndepărtaţi din anumite profesii, din comitetele de conducere ale întreprinderilor, deposedaţi de proprietăţile rurale.

Cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord în vara anului 1940 a pornit o campanie violentă care îi acuza pe evrei de iudeo-bolşevism, colaborarea acestora cu sovieticii ducând la pierderea teritoriilor. Evreii erau aruncaţi din trenuri, la Dorohoi şi la Galaţi au avut loc pogromuri în care armata şi populaţia civilă au atacat şi ucis sute de evrei.

 

 

• Statul Național Legionar

În timpul Statului Naţional Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) s-au luat cele mai multe măsuri legislative pentru îndepărtarea evreilor din societate. Totodată, abuzurile legionarilor au terorizat comunitatea evreiască

• • Evreii au fost eliminaţi din învăţământ, meserii liberale şi servicii.
  • Asociaţiile profesionale i-au îndepărtat pe membrii lor evrei: Sindicatul artiştilor, Societatea Scriitorilor Români, Societatea compozitorilor. Evreii au fost îndepărtaţi din teatre. Colegiul Medicilor i-a eliminat pe medicii evrei, aceştia pierzându-şi şi dreptul să îngrijească pacienţi creştini. S-a interzis practicarea profesiei de farmacist de către evrei
  • Evreii au fost evacuaţi din mediul rural.
  • În decembrie 1940 evreii au fost scoşi din Armată, în schimbul serviciului militar aceştia fiind obligaţi să presteze muncă obligatorie şi să achite taxe considerabile.
  • Comisarii de românizare au preluat (de cele mai multe ori abuziv) proprietăţi şi afaceri deţinute de evrei.

• Pogromul de la București (21-23 ianuarie 1941) a fost punctul culminant al violenţei legionare îndreptate împotriva evreilor. Peste 125 de evrei şi-au pierdut viaţa, câteva mii au fost maltrataţi şi jefuiţi. 25 de temple şi sinagogi au fost devastate.

În perioada februarie-iunie 1941 măsurile legislative îndreptate împotriva evreilor au continuat.

Politica de românizare s-a perfecţionat. A fost înfiinţat Centrul Naţional de Românizare care trebuia să preia şi să administreze bunurile evreieşti.

• • Au fost interzise convertirile evreilor la creştinism.
  • Funcţionarii publici nu se mai puteau căsători cu evrei.
  • Pedepsele în cazul unor infracţiuni de ordine publică erau mai mari pentru evrei.
  • Au fost introduse restricţii pentru evrei în privinţa raţiei alimentare.
  • Libera circulaţie între localităţi era restricţionată pentru evrei

În 21 iunie Ion Antonescu ordonă ca evreii să fie concentraţi în reşedinţele de judeţ. Aceştia erau cazaţi în sinagogi sau clădiri ale comunităţii evreieşti sau la membrii comunităţii din localitate.

Bărbaţii evrei între 18 şi 60 de ani dintre Siret şi Prut urmau să fie internaţi în lagăre din Oltenia. Cei care au fost internaţi au fost transportaţi cu vagoane de marfă, regimul din lagăr fiind sever.

 

• Pogromul de la Iași (28 Iunie – 6 Iulie 1941)

Pe 22 iunie, în prima zi de război, în Iaşi încep să apară afişe ce instigau la pogrom şi îi acuzau pe evrei de colaborare cu sovieticii. Evreii erau învinuiţi că îi ghidează pe piloţii sovietici să bombardeze obiective din oraş.

În dimineaţa de 29 iunie evreii de prin cartiere sunt adunaţi la Chestura Poliţiei şi masacraţi. Cei care supravieţuiesc sunt duşi la gară şi îmbarcaţi în trenuri. În trenul care a ajuns la Călăraşi au fost aproximativ 5000 de evrei din care au supravieţuit cca. 1000. Trenul Iaşi-Podul Iloaiei a avut circa 1900 de persoane, aproximativ 700 supravieţuind.

Peste 13000 de evrei şi-au pierdut viaţa la Iaşi în vara anului 1941.

• Basarabia și Bucovina, iulie-septembrie 1941

Trupele române şi germane care au pătruns în localităţile celor două provincii au executat mii de evrei. În Bucovina, la Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi, precum şi-n Basarabia la Hotin, Secureni, Edineţ, Zăbriceni, Climăuţi, Mărculeşti, Gura Căinari, Rîşcani, Teleneşti au avut loc masacre imediat după intrarea armatei în localităţi. Populaţia civilă era încurajată de către armată şi jandarmerie să acţioneze împotriva vecinilor evrei. Supravieţuitorii acestor pogromuri au fost deportaţi peste Nistru.

• Deportările în Transnistria, 1941-1942

La sfârşitul lunii iulie 1941 armata română a strâns un convoi de circa 25.000 de evrei lângă satul Coslav, pe malul Nistrului. Germanii s-au opus avansării lor în apropierea trupelor. Mii de evrei au fost împuşcaţi la sfârşitul lunii iulie 1941 pe malurile Nistrului.

Evreii au continuat să fie strânşi în ghetouri sau lagăre de tranzit. La sfârşitul lunii august se găseau aproape 80.000 de persoane în astfe de locuri : Secureni (10.365), Edineţ (11.762), Vertiujeni (22.969), Mărculeşti (11.000), Chişinău (11.525), Răşcani, Răuţel, Limbenii Noi, etc. Incepând cu 14 septembrie 1941 toţi aceştia au fost trecuţi peste Nistru prin 5 puncte :  Atachi-Moghilev, Cosăuţi-Iampol, Rezina-Râbniţa, Tighina-Tiraspol şi Olăneşti-Iasca. Evreii din Bucovina de Sud (Suceava, Câmpulung, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului, Dorohoi) au început să fie deportaţi din 9 octombrie 1941. În decembrie 1941 operaţiunea a fost oprită şi reluată în vara viitoare. În octombrie 1942 guvernul Antonescu a decis suspendarea deportărilor în masă.

Deşi Antonescu a promis că-i va trata diferit pe evreii din Vechiul Regat, în toamna anului 1941 şi în vara lui 1942 au fost deportaţi din Bucovina de Sud (judeţele Dorohoi, Câmpulung, Suceava şi Rădăuţi) aproximativ 22.000 de evrei.

În Transnistria au fost deportaţi şi aproximativ 25.000 de romi (nomazi şi sedentari) pe parcursul anilor 1942-1943. Aproximativ 11.000 au murit din cauza condiţiilor grele.

Deportarea în Transnistria a reprezentat varianta românească a Soluţiei Finale. Evrei şi romi au murit de foame, de frig, din cauza bolilor, de epuizare sau ucişi de către autorităţile române şi germane.