Evreii din Vișeul de Sus în perioada Holocaustului

Evreii s-au așezat în Vișeu de Sus începând de la jumătatea secolului al XVIII-lea, venind din Galiția. Datele disponibile indică o creștere a numărului lor între 1840 și 1910, sporind de la 239 de persoane în 1840, la 1.946 în 1880 și 3.667 în 1910. În anul 1941, în Vișeu de Sus trăiau 4.269 de evrei. De-a lungul celor două secole de locuire în oraș, ocupațiile evreilor s-au mutat dinspre comerțul ambulant și prestarea de munci agricole spre activități legate de exploatarea lemnului. Conform informațiilor existente, în secolul al XIX-lea toate fabricile de prelucrare a lemnului din Vișeu de Sus erau deținute de proprietari evrei. În perioada interbelică, proprietarul celei mai mari fabrici de cherestea, care avea peste 150 de muncitori, era Sandor Elefant. Acesta era atât membru în Consiliul General al Comitatului Maramureș, cât și în Biroul Central Ortodox Isarelit. La începutul secolului XX, în Vișeu de Sus existau 3 sinagogi, 5 case de rugăciune și mai multe asociații cu caracter religios și social, precum și o școală „Talmud-Tora”. 

La scurt timp după ce orașul a intrat sub administrație maghiară, în septembrie 1940, evreii din Vișeul de Sus au fost victime ale unor practici represive. Pentru început, au fost introduse o serie de dispoziții prin care s-a urmărit marginalizarea evreilor și diminuarea posibilităților economice ale acestora. Astfel, le-au fost anulate autorizațiile pentru practicarea diferitelor meserii. Cu timpul, ei au început să fie arestați, fiind folosite ca pretexte diverse acuzații. Cele mai comune erau învinuirile că ar fi fost comuniști sau chiar că ar fi sprijinit fosta administrație românească. De asemenea, unii dintre ei au fost reținuți pentru practicarea comerțului la negru. Din 1942, asemenea evreilor din Ungaria, și cei din Vișeu de Sus au fost mobilizați la muncă obligatorie și trimiși în Ucraina, unde mulți au murit. 

În aprilie 1944 a început ghetoizarea evreilor din Vișeu. Ghetoul a fost înființat între 16 și 23 aprilie 1944, interval de timp în care au fost internați aici atât evreii care locuiau în Vișeu de Sus, cât și cei din ocolul cu același nume. Numărul evreilor internați în ghetou, amenajat în centrul orașului, a fost de 9.000 de persoane. Conform unor estimări, circa 35.000 de evrei ar fi trecut prin acest ghetou în drumul lor spre Auschwitz. 

Regimul celor din Vișeu de Sus a fost similar cu cel din alte ghetouri: bătaia celor internați, jefuirea, înfometarea și interogarea lor pentru găsirea presupuselor bunuri de valoare pe care le-ar fi ascuns. Cei extrem de bolnavi și care nu se mai puteau deplasa au fost executați. Umilirea evreilor religioși a fost o altă măsură utilizată de administrația ghetoului. Acestora le-au fost tunse bărbile. 

Între 19 și 25 mai 1944, toți evreii din ghetou au fost deportați la Auschwitz, împreună cu evreii din ghetoul din Sighetu Marmației și cei din Vișeu de Jos. Ei au fost transportați în trenuri supraaglomerate, în fiecare vagon fiind închise între 70 și 90 de persoane.

După încheierea războiului, în oraș au revenit mai mulți supraviețuitori, originari atât din Vișeu de Sus, cât și din localitățile învecinate sau din Bucovina. În 1947, în oraș se aflau 700 de evrei. În anii comunismului, cei mai mulți au emigrat în Israel. În 1977, mai trăiau în urbe 24 de evrei, iar în 1992 numărul lor a scăzut la 6. După 2000, în Vișeu de Sus nu mai locuia niciun evreu. 

Kinga Frojimovics, Vișeu de Sus, în Randolph Braham, Zoltan Tibori Szabo, Enciclopedia geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Chișinău, Cartier/Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2019, pp. 251-254. 

***, Vișeul de Sus, accesibil online la adresa https://www.jewishvirtuallibrary.org/viseul-de-sus 

Yehouda Marton, Vișeul de Sus, în Fred Skolnik (editor), Encyclopedia Judaica. Second Edition, vol. XX, Keter Publishing House, 2007, p. 543.