Evreii din Vijnița în perioada Holocaustului

Informațiile istorice indică existența unei comunități evreiești la mijlocul secolului al XVIII-lea. În 1880, locuiau în Vijnița 4.379 de evrei, iar în 1910 numărul lor era de 4.317, ceea ce însemna 91% și, respectiv, 82% din populația totală. Pentru perioada interbelică, datele atestă un declin demografic. Astfel, în 1930, numărul evreilor era de 2.686. Pentru anii 1939-1940, se apreciază că trăiau în localitate între 5.000 și 7.000 de evrei. Ocupațiile lor erau în domeniul comerțului, meșteșugurilor și agriculturii. În Vijnița, a existat o sinagogă și opt case de rugăciune.

Instaurarea guvernului Goga – Cuza, 29 decembrie 1937 – 10 februarie 1938, a însemnat adoptarea unei legislații evreiești, aplicabilă la nivelul întregii țări, inclusiv în Vijnița, pe atunci parte a României. Funcționarii publici evrei au fost concediați, iar artiștilor evrei li s-a interzis practicarea profesiei. Totodată, au fost interzise căsătoriile mixte. 

Cedările teritoriale din vara anului 1940 și intrarea mai multor localități românești sub administrație sovietică, printre care și Vijnița, a însemnat și luarea unor măsuri împotriva evreilor. Organizațiile sioniste au fost interzise iar, la 13 iunie 1941, 13 familii evreiești au fost deportate în Siberia. 

După ocuparea Vijniței de trupele germane și române la 5 iulie 1941, autoritățile române, sub a căror jurisdicție a reintrat localitatea, au acordat localnicilor un permis de 24 ore, perioadă de timp în care au putut face orice doreau cu concetățenii lor evrei. În același timp, unități ale armatei române au trecut la percheziționarea caselor deținute de evrei sub pretextul căutării de arme. Toate acestea au culminat cu uciderea a 21 de evrei în oraș și a altor 14 într-o pădure de la marginea localității. Ca justificare pentru aceste crime a fost avansat comportamentul evreilor față de armata română în timpul retragerii din Bucovina, în iunie 1940. 

Marius Mircu, autorul uneia dintre primele lucrări despre tragedia evreilor din Bucovina, ne-a lăsat următorul fragment despre crimele care au avut loc în iulie 1941 în Vijnița: „Și la Vijnița (județul Storojineț), intrarea trupelor române a fost sărbătorită printr-un pogrom, organizat de autorități. […]. Aflaseră și copiii, că 24 de ore se poate și trebue să se facă orice cu evreii. Și la Vijnița erau mulți evrei, erau 90% din întreaga populației. Soldații, conduși de țărani locali, au intrat în fiecare casă evreiască. Au percheziționat pe evrei până la piele. Unde găseau ceva (bani, bijuterii), ucideau pentru că au găsit, unde nu găseau nimic, ucideau pentru că n-au găsit. Unii evrei au fost uciși în oraș, alții (14) au fost duși în pădurea dela Vijnița noua și împușcați acolo”. 

După încheierea acestor asasinate, la sfârșitul lunii iulie 1941, în Vijnița a fost înființat un lagăr temporar. Era însă doar o primă măsură luată în vederea deportării evreilor. Din Vijnița au fost avut loc mai multe deportări. În august 1941, 1.820 de evrei au fost deportați inițial la Edineț, iar apoi în Transnistria. Alți 2.800 au fost deportați la 12 octombrie același an. Se estimează că dintre acești din urmă, doar circa 400 au supraviețuit. 

În timp ce așteptau la punctele de trecere, deportații au fost deposedați de bunurile lor, iar actele de identitate le-au fost distruse. În timpul marșurilor, evreii au căzut victime asasinatelor și violurilor. Evreii din Vijnița au ajuns în mai multe ghetouri, printre care cele din Moghilev, Berezvoca sau Mostovoi, unde cei mai mulți au murit din cauza condițiilor în care au fost ținuți. 

Ovidiu Creangă, Vijinița, în în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 820-821.

Daniel Hrenciuc, Vijnița, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Vijnita.pdf 

Marius Mircu, Pogromurile din Bucovina și Dorohoi, București, Editura Glob, 1945, p. 44.