Evreii din Tulcea în perioada Holocaustului

Așezarea evreilor în Tulcea a început la sfârșitul secolul al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea. Numărul lor a crescut după 1877, an în care Tulcea a intrat în componența României. Factorul principal a fost stabilirea în urbe a evreilor din Basarabia de Sud, Odessa și Galiția. Conform datelor existente, în 1883 locuiau în Tulcea 250 de familii evreiești. În 1894 numărul evreilor era de 1.870, iar în 1899 acesta a ajuns la 1903, ceea ce reprezenta 10% din populația orașului. În deceniile următoare, ponderea populației a înregistrat un declin. În 1907, a scăzut la 1.773 de persoane, iar în 1913 la 1.553. 

Regresul demografic s-a accentuat în perioada interbelică. În 1930 locuiau în oraș 802 evrei, ceea ce însemna 4% din populația totală. Una dintre cauzele acestui regres a fost plecarea forțată a evreilor care nu erau născuți în Tulcea. Ocupațiile evreilor din Tulcea au fost în domeniul comerțului și meșteșugurilor. Prima sinagogă din Tulcea a fost construită în 1843, iar în 1888 a fost dată în folosință Timpul Coral, care mai există și astăzi.  

Evreii din Tulcea au fost victime ale practicilor discriminatorii încă de la sfârșitul secolul al XIX-lea. În acea perioadă, s-a interzis stabilirea în oraș a evreilor care nu erau născuți în localitate, iar în 1896 mai mulți evrei au fost alungați din Tulcea, pe motiv că nu erau născuți în oraș. Unele măsuri au vizat și împiedicarea exercitării dreptului de a vota, cum s-a întâmplat în 1912. În acel an, 90 de evrei nu au putut vota, iar 221 au fost șterși de pe listele electorale. Măsura a fost revizuită ulterior. 

Prin legea pentru organizarea Dobrogei din 9 martie 1880 tuturor cetățenilor otomani le-a fost acordată cetățenia română. Aplicarea acestei legi a cunoscut o mare întârziere în cazul evreilor.  Recunoașterea lor drept cetățeni a survenit abia în 1923, odată cu adoptarea unei noi Constituții. 

În 1915, mai multe prăvălii deținute de evrei au fost distruse sub pretextul că proprietarii lor ar fi fost socialiști. Măsurile represive au crescut în intensitate după venirea legionarilor la putere în septembrie 1940, acțiunile acestora fiind similare cu cele din alte orașe. Primii vizați au fost comercianții de origine evreiască, cărora le-au fost ridicate licențele comerciale, iar unora dintre ei li s-a cerut să-și predea magazinele. Astfel de practici au continuat până la sfârșitul guvernării legionare, în ianuarie 1941. Potrivit informațiilor existente, confiscările au continuat și după aceea. Datele existente menționează că în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost confiscate cel puțin 141 case, două mori, o fabrică de cherestea, opt întreprinderi industriale și 3.616 hectare de pământ. 

Tot în anul guvernării legionare, membrii mișcării au cerut Comunității Evreiești din Tulcea să „doneze” suma de 1 milion lei. Deoarece comunitatea nu a putut strânge acea sumă, legionarii „au dezlănțuit o serie de acțiuni de teroare: [au pus] gărzi de <<pază>> la intrarea în prăvăliile evreilor, au atârnat placarde pe ușile acestor prăvălii, pe care au scris <<Prăvălie de jidan>>”. Totodată, funcționarii publici evrei au fost concediați, iar profesorii și liber profesioniști au fost îndepărtați din posturi. În același timp, practicile discriminatorii s-au îndreptat și împotriva elevilor evrei care au fost eliminați din școlile publice. 

În iunie 1941, bărbații evrei cu vârsta între 18 și 50 de ani au fost trimiși la muncă obligatorie, iar dintre bătrânii orașului au fost luați ostatici. Tot în acel an, spre sfârșit, în Tulcea au fost aduși circa 700 de evrei evacuați din Babadag, Sulina, Isaccea, Mahmudia, Chilia Veche, Măcin și Carcaliu. Întreținerea lor a căzut în responsabilitatea comunității din Tulcea. La 11 mai 1942, din Tulcea au fost trimiși în Transnistria 10 tineri evrei, care au fost încadrați în Detașamentul de muncă obligatorie Balta, aflat în apropiere de Bondorovka, unde au fost folosiți la tăierea pădurilor și construirea de șosele. Conform unor alte informații, numărul evreilor tulceni trimiși în Transnistria a fost de circa 120. În 1943, Primăria Tulcea a diminuat rația de pâine zilnică a evreilor la 150 grame/zi, fiind redusă la jumătate față de cantitatea pe care o primeau concetățenii lor români. În anii regimului comunist, cei mai mulți evrei tulceni au emigrat. În 2011, mai trăiau în oraș șase evrei. 

Carol Feldman, De unde am venit… Despre evreii din Tulcea, București, Editura Hasefer, 2004, pp. 24, 27-31, 47, 63, 86-91.

Ana Bărbulescu, Tulcea, articol nepublicat.