Evreii din Târgu Mureș în perioada Holocaustului

Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, așezarea evreilor în Târgu Mureș a fost interzisă, ei stabilindu-se în localitățile învecinate. Ridicarea restricțiilor după revoluția din 1848 și reformele ulterioare au facilitat venirea evreilor în urbe. Anterior, câteva zeci de evrei au locuit însă în oraș, fără a avea dreptul de reședință. Numărul evreilor a crescut de la 16 (1833) și, respectiv, 38 (1838) la 202 în 1850 și 773 în 1869, odată cu anularea restricțiilor de stabilire în Târgu Mureș. 

Urmare a creșterii populației evreiești, în 1860 a fost inaugurată prima sinagogă. Cu timpul, au fost construite și alte edificii religioase, culturale și de ajutorare. În 1927, spre exemplu, a fost construită sinagoga mare care avea două etaje și o capacitate de 800 locuri. În secolul al XX-lea, numărul evreilor a sporit de la 2.775 în 1910, la 5.193 în 1930 și 5.693 în 1941. 

Ocupațiile evreilor au fost în agricultură, comerț, industrie. În 1910, cei mai mulți dintre ei lucrau în comerț și în domeniul bancar (43,3%), minerit și industria transporturilor (15,9%), industrie (10,8%). O pondere relativ importantă o aveau și cei care ocupau funcții publice. Prezența lor s-a făcut simțită și în industrie, unde mai mulți evrei au înființat societăți comerciale, cum ar fi fabrici de bere și produse chimice și chiar o fabrică de jucării. 

În 1913, au apărut în Târgu Mureș, primele organizații sioniste. În perioada interbelică, jumătate din populația adultă și două treimi dintre tineri erau înscriși în astfel de organizații. 

Până la jumătatea secolului al XIX-lea, evreilor le-a fost interzisă stabilirea în orașul Târgu Mureș. După ridicarea restricțiilor, în contextul revoluției din 1848 și a unor reforme care au succedat acel eveniment, a început așezarea lor în urbe. În anii care au urmat, au apărut și primele incidente antisemite. Unul dintre ele a avut loc în 1862 și a fost cauzat de faptul că o calfă cizmar și-a aprins pipa de la o lumânare din sinagogă. Dat afară din edificiul religios, acesta a alarmat populația majoritară, ațâțând-o împotriva evreilor. Au avut loc violențe: sinagoga, casele și magazinele evreiești au fost vandalizate. Doar intervenția autorităților polițienești a făcut ca aceste violențe să nu escaladeze. În deceniile următoare, au apărut și acuzații de omor ritual. 

Drama evreilor târgumureșeni a început în 1940, an în care orașul a reintrat în componența Ungariei. Inițial, bărbații au fost concentrați la muncă obligatorie. Conform datelor disponibile, aproximativ 1.500 de evrei au fost trimiși la muncă forțată între 1940 și 1944. Dintre ei, jumătate au murit. 

Ocuparea Ungariei de către germani la 19 martie 1944 a pecetluit soarta evreilor din Târgu Mureș. Primele măsuri luate au vizat anularea unor drepturi și libertăți. Din aprilie 1944, evreilor le-a fost interzis să mai meargă la teatru, cinematografe și chiar în parcuri. Totodată, participarea lor la reuniuni a fost total interzisă. La 5 aprilie 1944, s-a introdus obligația de a purta „steaua galbenă”. Cei care erau prinși fără acest însemn erau deportați la Auschwitz. Aceasta a fost soarta a 7 evrei târgmureșene, prinși în public fără „steaua galbenă”. 

Măsurile luate împotriva lor s-au succedat într-un ritm extrem de alert. După conferința de la Târgu Mureș din 28 aprilie 1944, s-a decis înființarea unui ghetou. La 3 mai 1944, a început evacuarea evreilor din case și transportarea lor în ghetou. Acesta a fost amenajat într-o fostă fabrică de cărămizi din Calea Corunca, astăzi Bulevardul 1 decembrie 1918. Aici au fost încarcerați în condiții total improprii 5.550 de evrei din Târgu Mureș și 1.880 din împrejurimi. Paza era asigurată de polițiști, înarmați cu mitraliere, aflați tot timpul în poziție de tragere. 2.000 dintre evrei au locuit în principala clădire a fostei fabrici, care avea acoperișul distrus, iar pavajul era din ciment. Restul au fost nevoiți să locuiască în aer liber „în corturi improvizate din haine şi prin care pătrundea umezeala rece”, care nu asigurau nici o protecție împotriva intemperiilor. De asemenea, closetele lipseau cu desăvârșire, internații făcându-i necesitățile într-un șanț săpat în acest scop. Din cauza supraaglomerării, 1.300 dintre ei, în general familii cu copii, au fost mutați într-un alt ghetou, improvizat pe locul unui fost obor de vite. 

Caracteristicile scurtei încarcerări în ghetoul din Târgu Mureș au fost similare cu cele din alte ghetouri aflate sub autoritate maghiară tortură, înfometare, supraaglomerare; ele fiind „la fel de mizerabile ca peste tot”. Alimentarea cu apă a reprezentat una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat cei încarcerați aici. Comună a fost și interogarea evreilor în vederea descoperii eventualelor bunuri pe care le-ar fi ascuns. Unii dintre ei au fost supuși torturii: „Maltratările au început după cca. 6 zile când o echipă specială a jandarmeriei (csendőrnyomozó) a început torturarea femeilor, bărbaţilor şi a copiilor pentru căutarea averilor evreieşti ascunse. Zile întregi au stat 60 – 70 de persoane strânse în faţa clădirii poliţiei de pază şi au aşteptat să vină la rând pentru a fi chinuiţi în modul cel mai brutal. Oamenii au fost legaţi cu mâinile de picioare şi bătuţi cu bastonul de cauciuc pe talpă, peste corpul întreg şi la organele genitale.”. De asemenea, din cauza condițiilor în care erau ținuți și pentru a-și curma suferințele, mai mulți evrei au ales să se sinucidă. Confiscarea bunurilor și spolierea evreilor au fost câteva dintre măsurile complementare luate după evacuarea evreilor din locuințe. 

La 27 mai 1944, a început deportarea evreilor din ghetou la Auschwitz. Până la 8 iunie 1944, au fost deportate 7.559 de persoane. Între 75 și 85 de evrei erau urcați într-un vagon, având asupra lor doar un colț de pâine, o găleată de apă pentru băut și una pentru necesitățile fiziologice. Dintre cei deportați, au supraviețuit circa 1.500 de persoane. 

După război, în Târgu Mureș numărul evreilor era de 2.420, printre ei fiind și evrei originari din alte regiuni, inclusiv din Bucovina. În perioada comunistă, cei mai mulți au emigrat. 

Yitzhak Perri, Târgu Mureș, în Randolph Braham, Zoltan Tibori Szabo, Enciclopedia geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Chișinău, Cartier/Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2019, pp. 279-293. 

Cristina Bejan, Marosvásárhely, în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, p. 352. 

Ladislau Gyémánt, Târgu Mureș, accesibil la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Targu_Mures 

Oliver Lustig, Procesul ghetourilor din nordul Transilvaniei - Ghetoul din Târgu Mureș. Mărturii, vol. II, București, Editura Aervh, 2007, accesibil online la adresa http://www.survivors-romania.org/text_doc/tirgu_mures.htm 

Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Iași, Polirom, 2004, p. 277.