Prezența evreilor în Târgu Jiu datează din secolul al XIX-lea, ei fiind menționați ca locuitori în 1860. Informațiile existente consemnează că în 1899 și 1910 locuiau în Târgu Jiu 69 și, respectiv, 47 de evrei, iar în 1930 numărul lor era de 100. După cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947, în oraș locuiau 104 de evrei. În perioada comunistă toți au emigrat.
Evreii din lagărul de la Târgu Jiu
Târgu Jiu este cunoscut în istoria contemporană drept locul din care și-a început în august 1944 „fuga spre putere” Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar (secretar general) al PCR după 1945 și conducătorul României comuniste (1945-1965). În 1939, în oraș a fost amenajat un lagăr pentru refugiații polonezi. În anul următor, lagărul a devenit lagăr pentru deținuți politici, fiind trecut sub controlul direct al Ministerului de Interne. În același timp, din acel an au fost transferați în lagăr și evreii suspectați de comunism. La Târgu Jiu au fost internați atât legionari, mineri greviști din Valea Jiului sau membri ai partidelor politice care reprezentau un pericol pentru regimul antonescian, cât și persoane reținute pentru prostituție sau cerșetorie. Internații erau ținuți în barăci separate în funcție de apartenența politică.
În cazul evreilor ajunși la Târgu Jiu, aceștia au fost trimiși pentru muncă la Bumbești. Aici lucrau la cariera de piatră sau la construcția liniei de cale ferată Bumbești - Livezeni. Conform datelor existente, la începutul lui 1941, în lagărul de la Târgu Jiu se aflau 1.506 de persoane (comuniști, legionari, mineri greviști, suspecți).
Intrarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice, 22 iunie 1941, a fost precedată de deportarea în 48 de ore a bărbaților evrei cu vârste între 18 și 60 care locuiau în zonele rurale dintre Siret și Prut. O parte dintre ei au ajuns și la Târgu Jiu. Astfel, în lagărul de la Târgu Jiu se aflau, în august 1941, 1.501 de evrei. Dintre aceștia, 266 erau din Dorohoi, 112 din Lespezi, 220 din Botoșani, 91 din Vaslui, 362 din Fălciu și 431 din alte județe ale Moldovei. În octombrie 1941, au mai fost deportați în Târgu Jiu și evreii din Galați care fuseseră identificați de autorități drept periculoși.
La fel ca și ceilalți deținuți, și deportații evrei au fost folosiți la muncă la linia de cale ferată Bumbești - Livezi sau au fost utilizați de diferite instituții și întreprinderi din orașul Târgu Jiu ori din împrejurimile urbei. Din octombrie 1941, evreii deportați în vara lui 1941 în lagăr au fost retrimiși în localitățile de origine. Astfel, în noiembrie 1941, se mai aflau în lagărul de la Târgu Jiu 710 de evrei, printre care se aflau 59 de femei.
1942 a însemnat o schimbare marcantă pentru evreii din lagărul de la Târgu Jiu. În iulie 1942, generalul Ion Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a următoarelor categorii de evrei: evreii suspectați de comunism, dar necondamnați, evreii care au cerut repatrierea în Uniunea Sovietică în 1940 și evreii din lagărul de la Târgu Jiu.
Astfel, în septembrie 1942, evreii de la Târgu Jiu și cei acuzați de activități comuniste au fost deportați în Transnistria, in lagărul de la Vapniarca. Conform informațiilor existente, din lagărul de la Târgu Jiu au fost deportați 406 de evrei. Cei care au supraviețuit deportării au fost repatriați în martie 1944, fiind readuși în lagărul de la Târgu Jiu. Ei au fost eliberați după 23 august 1944. După acea dată, în conformitate cu prevederile Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944, la Târgu Jiu au fost internați cei acuzați de crime de război sau pentru dezastrul țării, precum și o parte dintre etnicii germani care nu fuseseră deportați în URSS. Informațiile existente arată că numărul celor care au fost internați la Târgu Jiu după 1945 ar fi fost de 5.246 de persoane.
Surse:
Ovidiu Creangă, Târgu Jiu, în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 781-782.
Ana Bărbulescu, The Târgu-Jiu Camp: Between History and Memory, în Holocaust. Studii şi cercetări, vol. VI, nr. 1(7)/2014, pp. 14, 16.
Andrei Muraru (coordonator), Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iași, Polirom, 2008, pp. 494-495.