Evreii din Suceava în perioada Holocaustului

Așezarea evreilor în Suceava a început din 1707, an în care le-a fost acordat dreptul de a se stabili în oraș. Datele statistice indică o creștere a populației evreiești în secolul al XIX-lea, principalul factor fiind stabilirea evreilor din Rusia și Galiția. În 1880, locuiau în Suceava 3.750 de evrei (37% din populația totală), iar în 1901 și 1914 numărul lor a ajuns la 6.787 și, respectiv, 8.000. În perioada interbelică, populația evreiască a înregistrat un declin demografic. În 1930, ca urmare a emigrărilor către Cernăuți, mai locuiau în Suceava 3.496 de evrei. Ocupațiile evreilor din Suceava au fost în domeniul comerțului, meșteșugurilor, instituțiilor de credit și al profesiilor liberale (medici, avocați). Printre evrei au mai existat și funcționari publici, întreprinzători și arendași. 

Anii 1930 au fost marcați în România de întețirea manifestărilor antisemite. În Suceava, prăvăliile și casele evreiești au fost vandalizate și distruse de țăranii români, iar proprietarii lor au fost agresați. De la 1 decembrie 1938, evreii au fost țintele unor reglementări restrictive. Prin decizia rezidentului regal al Ținutului Sucevei, George Alexianu, li s-a interzis să mai utilizeze o altă limbă „decât româna în prăvălii, ateliere, fabrici, bănci, instituţii, sălile tribunalelor, în toate birourile publice sau pe străzi”. Cei care încălcau această dispoziție riscau mai multe sancțiuni. Prima abatere atrăgea închiderea întreprinderii pentru trei zile, a doua pentru zece zile, iar constatarea unei a treia abateri echivala cu închiderea definitivă a întreprinderii sau a biroului profesional. În același timp, din perspectiva autorităților române, evreii care vorbeau pe străzi sau în localurile publice o „altă limbă decât limba românească” probau că nu erau cetățeni români, urmând să nu mai „beneficieze de avantajele cetățeniei române”. Nu în ultimul rând, evreii care își pierduseră cetățenia română nu mai puteau ocupa niciun post atât în întreprinderile publice, cât și în cele particulare.

Măsurile represive s-au intensificat după 1940 și, mai ales, în 1941. În 1940, elevii evrei din școlile publice au fost exmatriculați, iar tot în acel an mai mulți evrei au fost puși la dispoziția unităților militare germane și române pentru a fi folosiți la muncă. O fostă elevă a povestit într-un interviu modul în care au fost îndepărtați din școli: „după ce a ieşit directoarea şi cu diriginta care au anunţat că copiii evrei să plece acasă până la noi ordine, au venit din clasele mari şi ne-au dat de-a berbeleacul pe scări şi au aruncat după noi cu ghiozdanele şi a fost una din primele manifestări de huliganism directe asupra mea”.

După aceea, evreii au fost îndepărtați din armată, învățământ și instituții publice, iar licențele comerciale ale întreprinzătorilor evrei au fost ridicate. Totodată, proprietățile le-au fost confiscate. Din 30 iunie 1941, au fost impuse și măsuri prin care a fost restricționată libertatea de mișcare. Prezența evreilor pe străzi între 8.00 seara și 7.00 dimineața a fost interzisă. De asemenea, dintre bărbații evrei au fost luați ostatici. În cazul în care apăreau tulburări în oraș, ei aveau să fie împușcați. 

În octombrie 1941, măsurile au trecut la o nouă etapă: deportarea. Aceasta a fost anunțată prin comunicări de primăria orașului Suceava. Evreii au fost înștiințați că aceasta se va desfășura în funcție de strada pe care locuiau. În aceeași timp, li s-a pus în vedere că cei care nu erau prezenți la ora stabilită în punctul de plecare sau cei care nu se vor conforma dispozițiilor ori vor comite acte de violență, vor încerca să fugă sau să își distrugă bunurile urmau să fie împușcați pe loc.  

Astfel, la 9, 10 și 11 octombrie 1941 din Suceava au plecat trei trenuri de deportați. Cu primul tren, au fost deportați evrei din Suceava, Ițcani și Burdujeni. În al doilea s-au aflat doar evrei din oraș, iar cu ultimul tren au fost deportați bolnavii de origine evreiască din Spitalul Suceava, măsură ce a echivalat cu trimiterea lor la o moarte sigură. Mulți aveau boli grave sau contagioase. 3.253 de evrei suceveni au fost deportați între 9 și 11 octombrie 1941. Ei au ajuns în Moghilev, Șargorod, Djurin, Murafa sau alte ghetouri din Transnistria. În total, din oraș au fost deportați 5.874 de persoane, cifră în care sunt incluși și evreii originari din Ițcani și Burdujeni.  

Bunurile evreilor au fost preluate de comisii ale Prefecturii județului Suceava și Primăriei orașului Suceava, dincare mai făceau parte și reprezentanți ai Băncii Naționale. După 11 octombrie 1941, în Suceava au mai rămas 27 de evrei. 

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în oraș s-au întors atât supraviețuitorii dintre deportații suceveni, cât și evrei din Bucovina de Nord. Astfel, în primii ani postbelici, în Suceava locuiau circa 4.000 de evrei. În perioada comunistă cei mai mulți au emigrat. 

Ana Bărbulescu, Suceava, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Suceava.pdf 

Lucian-Zeev Herşcovici, Suceava, accesibil online la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Suceava

Cosmina Gușu, Interviu cu Solomon Rauth, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/solomon-rauth-interviu/ 

Matatias Carp, The Black Book. The Sufferings of the Jews from Romania 1940-1944. Transnistria, vol. III, Bucharest, "DACIA TRAIANA" NATIONAL PUBLISHING AND GRAPHIC ARTS SOCIETY , 1947, pp.  92, 175-176.