Evreii din Soroca în perioada Holocaustului

Cele mai vechi mențiuni despre așezarea evreilor în Soroca datează din 1499. Existența unei comunități este atestă în secolul al XVI-lea, perioadă din care s-au descoperit mai multe pietre de mormânt. În 1775, a fost construită principala sinagogă din oraș. În secolul XIX,  existau mai multe colonii agricole evreiești. În decurs de câteva decenii, numărul evreilor a crescut de la 4.135 în 1864, la 8.783 în 1897, ceea ce reprezenta un procent de 57,2% din populația orașului. Pentru România interbelică, unele sursele menționează că jumătate din populația orașului era de origine evreiască. Evreii aveau ocupații în agricultură, în industria pâinii, a berii și a apei gazoase. În 1939, locuiau în Soroca 5.452 de evrei. În 1941, în oraș trăiau aproximativ 4.000 de evrei. Dintre cei  aproximativ 1.500 de evrei dispăruți, câteva sute fost deportați de sovietici între 1940 și 1941. Importanța comunității este indicată și de numeroasele stabilimente culturale, religioase și sanitare care au existat în Soroca în perioada interbelică. În acei ani, existau în Soroca o baie ritualică, un spital cu 40 de paturi, o școală „Talmud-Tora”, o școală medie de băieți, precum și un liceu evreiesc. 

Persecuțiile evreilor din Soroca au început încă din 1940, imediat ce orașul a intrat sub administrație sovietică. În acel an, câteva sute de evrei au fost deportați în Siberia din motive de clasă sau din cauza opțiunilor politice. Deportații proveneau în special dintre întreprinzători, evreii burghezi sau dintre cei cunoscuți ca simpatizanți ai partidelor politice din România. 

După intrarea trupelor germane și române, iunie - iulie 1941, a început o operațiune sistematică de „purificare a teritoriului”. Au fost vizați evreii și comuniștii. Concomitent, în toată Basarabia, a început ridicarea evreilor, inclusiv a celor din Soroca. Locuitorii evrei ai orașului au fost arestați de forțele polițienești și internați inițial în două lagăre, improvizate la sinagogă și în perimetrul spitalului. Vreme de câteva săptămâni, au fost ținuți fără hrană și în condiții supraaglomerate. Totodată, proprietățile evreiești și edificiile culturale comunitare au fost vandalizate. 

Nu mai puțin de 200 de evrei au fost împușcați de trupele germane în Soroca, după ce au intrat în oraș. În activitățile de exterminare, în localitățile învecinate orașului, au participat și unitățile ale armatei române. 

Pentru scurt timp, un ghetou a fost amenajat în cartierul evreiesc al orașului, fiind aduși în acest loc evreii închiși în lagărele de la sinagoga și spitalul evreiesc. În sinagoga orașului, au fost transferați după aceea evreii din localitățile județului, printre care și cei din Zgurița. În timpul transferului, cei originari din Zgurița, au fost sistematic maltratați de soldații din trupele de escortă. 

Măsurile represive au crescut în intensitate în august 1941. În acea lună, printr-un ordin al comandantului Comandamentului IV Teritorial, general Cernătescu, s-a impus ca evreii din Iași, Baia, Botoșani, Roman, Bălți și Soroca să poarte pe partea stângă a pieptului steaua în șase colțuri. Cei care nu se supuneau acelei obligații riscau să fie închiși pentru o perioadă între 6 luni și 5 ani și să plătească și o amendă între 2.000 și 20.000 lei. 

Din 11 august 1941, a început acțiunea de deportare a evreilor din Soroca în lagărele din Vertujeni, Mărculești și din pădurea Cosăuți. În lagărul din Cosăuți, evreii au fost supuși violențelor și torturilor. Unul dintre scopurile urmărite de torționari l-a reprezentat deposedarea lor de bunurile pe care le aveau asupra lor. În acel loc al morții, numeroși evrei originari din orașul și județul Soroca au murit de foame, din cauza bolilor sau au fost împușcați. De asemenea, unii dintre ei, pentru a scăpa de chinuri, au ales să se sinucidă. 

O soartă similară au avut și cei din lagărul Vertujeni. Începând cu ziua de 8 octombrie 1941, după câteva săptămâni de detenție, au fost deportați în Transnistria. 

În Soroca, în cursul anului 1943, a mai funcționat și un lagăr de muncă forțată pentru evreii aduși din România. În timpul războiului, persecuțiile s-au îndreptat și împotriva altor grupuri religioase, cum ar fi stiliștii sau inochentiștii. Cei din urmă, au fost de asemenea deportați în Transnistria, în august 1942. 

Edith Kertzman, originară din localitatea Zgurița, județul Soroca, deportată pe când avea 14 ani, ne-a lăsat mărturie experiența acelor zile. Memoriile sale au fost scrise în 1945. În 1941, Edith se afla alături de alți 1.600 de orfani într-un cămin din România, așteptând „repatrierea” în Uniunea Sovietică. Tragedia ei și a celorlalți evrei din județul Soroca a început la 3 iulie 1941. Liniștea zilei a fost înlocuită de zgomotele gloanțelor și de strigătele mamelor și copiilor care alergau pe străzi, încercând să găsească un loc în care să se adăpostească. Refugiată pe un deal din apropiere, Edith s-a ascuns într-o groapă, peste care a tras iarbă, pentru a nu fi descoperită de soldați. Din acel loc, auzea „strigătele nenorociților cari rămăseseră în oraș și acum ardeau de vii și a celor cari erau împușcați”. La patru ani distanță, mărturisea în memoriile sale că acea zi nu o va uita niciodată: „Aerul era tot numai fum, nici nu puteam respira și cerul era roșu de flăcări. Ziua aceasta n-am s-o uit niciodată, îmi va rămâne în minte ca începutul unui lung șir de nenorociri care se trăgeau una dintr-alta. Și acum, după patru ani, când îmi amintesc, mă cuprind fiori de spaimă, cu atât mai mult cu cât mă gândesc că aceasta a fost doar începutul și că ceea ce am trăit, apoi, a fost din ce în ce mai îngrozitor”. 

Pentru micuța Edith și restul contemporanilor ei de origine evreiască a fost doar începutul calvarului. La câteva zile, supraviețuitorii asaltului sângeros au fost strânși de soldați, descotorosiți de lucrurile de valoare, iar seara „au început violurile”. Timp de cinci zile, infernul s-a coborât asupra acelui loc. După aceea, toți evreii au fost ridicați și deportați în marș, pe jos, în orașul Soroca, iar de acolo în lagărele din Transnistria.  

AINSHR-EW, Fond 25.004, Rolă 15, dosar 582, vol. 3.

Ovidiu Creangă, Soroca, Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 767-768. 

Marius Mircu, Pogromurile din Basarabia și alte câteva întâmplări, București, Editura Glob, 1947, pp. 30-33. 

Wolf Moskovich, Soroca, accesibil online la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Soroca 

***. Comunitatea evreiască din Soroca, între evoluție și declin, accesibil online la adresa https://observatorul.md/proiecte/moldova-plus/2019/08/20/61122_comunitatea-evreiasca-din-soroca-intre-evolutie-si-declin 

Interview with Matvey Gredinger, accesibil la adresa https://collections.ushmm.org/oh_findingaids/RG-50.233.0042_trs_en.pdf