„Lagărul morții” de la Peciora

Conform recensământului sovietic, în Peciora trăiau în 1939 circa 60 de evrei. 

Peciora a fost numit de supraviețuitori „lagărul morții” ca urmare a condițiilor existente aici și a numeroaselor execuții înfăptuite de unități militare germane. La 23 iulie 1941, armata germană a ocupat Peciora, iar în septembrie 1941 localitatea a trecut sub administrație românească. Autoritățile române au amenajat un lagăr în fosta reședință de vară a familiei Potocki, care consta din două clădiri de locuit - fiecare având câte trei etaje, o pivniță, grajduri și alte construcții adiacente. Toate acestea fuseseră avariate în urma luptelor care au avut loc în zonă. De aceea, camerele nu mai aveau uși, iar geamurile de la ferestre lipseau. În exterior, lagărul era înconjurat de trei rânduri de sârmă ghimpată. 

Datele existente indică faptul că între noiembrie și decembrie 1941 au avut loc două mari transporturi de evrei, fiind aduși aici de la Tulcin 3.005 de evrei. Ulterior, au avut loc și transporturi de la Moghilev. Astfel, în septembrie și noiembrie 1942, au fost transferați aici 3.000 de evrei, dintre care 600 erau evrei ucraineni. 

Creat pentru decongestionarea ghetourilor supraaglomerate, în lagărul de la Peciora au ajuns persoanele cu posibilități materiale limitate, care nu au putut „cumpăra” indulgența autorităților române, sau cei ale căror șanse de supraviețuire erau minime. Ultimul aspect era conștientizat atât de autorități, cât și de supraviețuitori sau rudele celor care au murit aici. În opinia generalului Iliescu, inspector de jandarmi din Transnistria, aceștia ar fi murit oricum. De aceea, ei au fost trimiși „în lagărul de la Peciora” care fusese „special creat în acest scop”. Un supraviețuitor al deportărilor în Transnistria menționa într-un interviu că atunci când mama sa nu a mai putut să umble, a fost trimisă la Peciora, unde a și murit. 

Lagărul a fost încă de la început unul de exterminare, iar înfometarea a fost unul dintre mijloacele folosite pentru realizarea acestui scop. Din cauza foamei, mulți dintre deportați au ajuns să mănânce rădăcini, crengi și excremente umane. Supraviețuitorii au menționat și existența unor cazuri de canibalism, deportați care s-au hrănit cu părți din corpurile celor morți. De asemenea, epidemia de tifos a făcut multe victime. Se estimează că între 1941 și 1943, circa 3.000 de evrei au murit în acest lagăr al morții. 

Pe lângă înfometarea până la exterminare, evreii de la Peciora au fost împușcați de trupele SS. Sub pretextul că urmau să fie trimiși la muncă, evreii erau scoși din lagăr și asasinați. La 16 octombrie 1942, Hans Rucker, comandantul german al unui lagăr de muncă, a cerut autorităților române ca fetele cu vârsta între 16 și 20 de ani să-i fie predate pentru a lucra ca asistente într-un spital german. 150 de tinere evreice au fost luate din lagărul Peciora și duse în pădurea dintre Bar și Vijnița, unde au fost mai întâi violate și apoi împușcate. Alte execuții au avut loc la 30 noiembrie 1942 și 10 noiembrie 1943. Atunci au fost uciși de germani 500 și, respectiv, 600 de evrei. Totodată, alți 100 de evrei au fost predați germanilor la 3 august 1943, fiind cel mai probabil uciși. De asemenea, și soldații români au fost părtași la asasinate. În documentele publicate după 1945, este menționat cazul a doi evrei care au vrut să cumpere cireșe. Surprinși de militarii români din paza lagărului, au fost împușcați. Toți cei care încercau să evadeze din lagăr, dacă erau capturați, erau bătuți până la moarte. 

Datele existente menționează că la 1 aprilie 1942, în lagărul de la Peciora se aflau 3.591 de evrei, iar în martie 1943 numărul acestora era de 1.200, pentru ca în noiembrie 1943 aici să se mai afle 535 de internați evrei. Cei închiși aici au primit permisiunea de a primi ajutoare abia după 18 luni de la crearea lagărului. Autoritățile române s-au temut că în lipsa unui ajutor acordat acestora, bolile care făceau ravagii printre ei s-ar putea extinde și la soldații români. În lagăr a fost amenajată o bucătărie, unde mâncau zilnic 1.600 de deportați.  

Peciora a fost ocupată în martie 1944 de trupele Armatei Roșii, dată la care lagărul a fost dezafectat, iar internații evrei, care se mai aflau acolo, au fost eliberați. 

Radu Ioanid, Holocaustul în România, ediția a II-a, București, Editura Hasefer, 2006, pp. 282, 318-319. 

Ovidiu Creangă, Peciora, în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 742-743. 

Matatias Carp, The Black Book. The Sufferings of the Jews from Romania 1940-1944. Transnistria, vol. III, Bucharest, "DACIA TRAIANA" NATIONAL PUBLISHING AND GRAPHIC ARTS SOCIETY , 1947, pp. 336-341, passim.

Cosmina Gușu, Interviu cu Silviu Oișovici, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/silviu-oisovici-interviu/