În 1930, locuiau în Palazu Mare 117 de persoane care s-au declarat romi din punct de vedere al etniei. Datele existente cu privire la deportările romilor din localitate indică, însă, că numărul lor era de cel puțin 280 de persoane.
Persecuții
Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, nu a existat o politică rasială oficială a statului român. Ea a apărut în anii guvernării Antonescu, fiind exclusiv opera acestuia. La nivel de guvernanți, primele măsuri au fost vehiculate în ultimele zile ale guvernului național-legionar. Astfel, la 18 ianuarie 1941, s-a discutat posibilitatea interzicerii căsătoriilor mixte dintre români și romi și izolarea acestora. În luna următoare, generalul Ion Antonescu a propus evacuarea romilor din București în Bărăgan. Toate aceste măsuri nu au fost puse în aplicare.
Deportarea romilor a fost inițiativa lui Ion Antonescu, fiind dispusă verbal în mai 1942, după efectuarea unui recensământ al „romilor problemă”. Astfel, primele deportări au avut loc în iunie 1942. Din comuna Palazu Mare, au fost deportați 280 de romi. Aceștia, alături de alți romi din zonele rurale, au fost transportați cu trenul până la Tighina, iar de aici au ajuns în Grigorești, județul Oceacov. După coborârea lor din trenuri, au fost transferați în mai multe localități. Unii au ajuns în iarna lui 1942 în Karanika, iar alții se aflau în 1944 în Varbarovka, Trihati, Suha Balka sau alte localități.
Conform informațiilor existente, în perioada deportării, romii au fost ținuți în condiții „atroce”, fără hrană, haine, lemne de foc și medicamente, ceea ce a favorizat și izbucnirea unei epidemii de tifos. Mulți au murit din această cauză. Romii deportați au fost folosiți la munci în agricultură sau la construirea de căi ferate. Până în decembrie 1942, dintre cei 280 de romi deportați din Palazu Mare au murit 12 de persoane.
Numărul total al victimelor nu este însă cunoscut. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Palazu Mare au revenit 8 familii.
Surse
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Iași, Polirom, 2004, pp. 227-229, 232.