Evreii din Hârlău în perioada Holocaustului

Cele mai vechi surse documentare indică prezența evreilor în Hârlău încă din secolul al XV-lea. De altfel, unul dintre medicii personali ai lui Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între 1457 - 1504, a fost doctorul Șmil, evreu din Hârlău. De asemenea, în Hârlău, au existat și unele dintre cele mai vechi fabrici de sticlă și hârtie din România. Au fost înființate în 1768 de Marcovici Hețel după ce a primit acordul prințului Grigore Calimachi. Anterior acelui an, în 1751, exista în localitate o breaslă evreiască. 

Scutirile fiscale acordate evreilor din Hârlău de către domnitorii Moldovei au transformat localitatea într-un loc atractiv pentru evreii din Polonia care s-au stabilit în localitate în secolele XVII și XVIII. Numărul evreilor a crescut în veacul al XIX-lea, ajungând de la 300 de persoane în 1803 la 2.718 în 1899, ceea ce reprezenta 59% din populația orașului. În perioada interbelică, ponderea evreilor a scăzut de la 2.032 în 1932 la 1.717 în 1941. O posibilă explicație pentru acest declin demografic, avansată de profesorul Carol Iancu, arată că unii dintre evreii de aici au emigrat în America din cauza secetei. 

Ocupațiile evreilor au fost în domeniul comerțului și al meșteșugurilor; ei fiind proprietari de hoteluri, cârciumi, cinematografe, librării și alte tipuri de societăți comerciale.  

Prima sinagogă datează din anii 1814-1816. În anii dintre cele două războaie mondiale, evreii și-au înființat și o bancă comercială, cu ajutorul organizației Joint. Comunitatea avea o baie rituală, o societate de înmormântare, o fabrică de pască și o școală ”Talmud Torah”. În Hârlău, au fost active și mai multe organizații sioniste. În perioada interbelică în oraș funcționau 7 sinagogi. 

Formarea guvernului Goga - Cuza în 1938 a condus la adoptarea unei legislații antievreiești și generalizarea măsurilor discriminatorii îndreptate împotriva evreilor. În urma decretului de revizuire a cetățeniei, 201 de evrei din Hârlău și-au pierdut cetățenia română. Practicile represive au crescut în intensitate după venirea legionarilor la putere, în septembrie 1940. Mai mulți membri ai comunității evreiești din Hârlău au fost luați ostatici de legionari, fiind bătuți și maltratați.  Răzbunări ale legionarilor au avut loc chiar și în ianuarie 1941, luna în care au fost îndepărtați de la putere, ca urmare a conflictului cu generalul Ion Antonescu. Atunci au fost ridicați din casele lor un număr de 30 de evrei. Președintele comunității din localitate a fost chiar ucis de legionari. O soartă identică a avut și familia sa. 

Din 1941, bărbații evrei cu vârsta între 18 și 60 de ani au fost „mobilizați” la munca obligatorie, fiind utilizați întâi la munci în localitate, iar apoi trimiși în Basarabia și Dobrogea. 

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, soarta evreilor a fost influențată și de decizii ale autorităților locale. Datorită intervenției primarului Ion Agapie și a unor notabilități locale, evreii din Hârlău nu au fost deportați sau evacuați din oraș. Au existat însă și excepții: câteva familii evreiești au fost evacuate în Botoșani și Iași, iar alți evrei au fost deportați, în septembrie 1942, în Transnistria, unde au și murit. La fel ca în majoritatea orașelor din Moldova, și evreilor din Hârlău li s-a spus obligația de a purta „steaua galbenă”. 

După terminarea războiului, în 1947, se aflau în Hârlău 1378 de evrei, printre ei fiind și refugiați din alte zone. Cei mai mulți au emigrat în anii comunismului în Israel. 

Carol Iancu, Hârlău, accesibil la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Harlau 

Anca Filipovici, Hârlău, accesibil la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Harlau-1.pdf 

Iulia Deleanu, Alexandru Marinescu, Hârlău - singura localitate din care evreii nu au fost evacuați, în Realitatea evreiască, nr. 370-371 din 1-31 octombrie 2011, p. 3. 

Matatias Carp, The Black Book. The Sufferings of the Jews from Romania 1940-1944. The Legionary Movement and the Rebellion, vol. I, București, The Socec Publishing House, 1946, passim.