Prezența evreilor în Fălciu este atestată la începutul secolului al XIX-lea. Datele existente arată că în 1803 locuiau în localitate 16 evrei, iar în 1820 erau 128 de persoane de origine evreiască. Numărul cel mai mare de locuitori evrei, 220, a fost înregistrat în 1899. Pentru perioada interbelică, avem date din 1930 când în localitate trăiau 154 de evrei, ceea ce reprezenta 3,4% din populația totală. În 1941 mai trăiau 3 evrei în Fălciu. Ocupațiile evreilor erau în domeniul comerțului și al meșteșugurilor. Totodată, unii dintre ei mai lucrau și ca reprezentanți ai companiilor ce aveau ca obiect de activitate exportul de cereale.
Persecuții
Viața evreilor din Fălciu a fost adânc marcată de pierderile teritoriale din vara anului 1940, ceea ce a condus la apariția unor manifestări antisemite. În iunie 1940, ofițerii armatei române i-au sfătuit pe evrei să părăsească localitatea, informându-i atât despre riscul unor pogromuri, cât și despre apariția unor violențe anti-evreiești declanșate de membrii mișcării legionare, după retragerea armatei. În iulie 1940, după ce armata a părăsit orașul, legionarii au întreprins mai multe acțiuni violente împotriva evreilor, iar liderii comunității au fost luați ostatici. Totodată bărbații evrei au fost transportați cu căruțele la Huși. Câteva zile mai târziu acestora li s-a permis revenirea în localitate ca o consecință a protestelor comunității și a intervenției primarului localității, Iacobiță Filipescu. Drept „răsplată” pentru rolul său în readucerea evreilor de la Huși, edilul a fost bătut de către legionari.
În același timp, mai mulți proprietari evrei au fost nevoiți să renunțe la afacerile lor în favoarea legionarilor, iar sinagoga a fost vandalizată. Toate aceste evenimente au avut drept consecință plecarea evreilor din localitate, ceea ce explică și de ce în Fălciu se mai aflau doar 3 evrei în 1941.
Surse
Pinkas Hakehillot, Encyclopedia of Jewish Communities. Rumania, Vol. I (traducerea textului de Veronica Rozenberg), Jerusalem, Yad Vashem Martyrs’ and Heroes’ Remembrance Authority, 1969, ff. 192-193.