Evreii din Fălticeni în perioada Holocaustului

Comunitatea evreilor din Fălticeni

Cele mai vechi urme documentare atestă prezența evreilor pe teritoriul actual al orașului Fălticeni încă din secolul al XVIII-lea, fiind menționată existența unei comunității între anii 1772 și 1774. În 1781, evreii au înființat prima sinagogă. În același an, le-a fost acordat dreptul să-și construiască propriile locuințe. Privilegiile de care beneficiau evreii din localitate, precum practicarea comerțului sau creșterea vitelor pentru comercializare, au transformat Fălticeniul într-un loc atractiv pentru evreii din Basarabia, Bucovina și Galiția. Odată cu așezarea lor aici, numărul evreilor a crescut treptat. În 1803, locuiau în oraș 848 de evrei, iar, în 1832, 1.519. Începând din 1859, numărul lor a crescut la 5.765. S-a diminuat însă în deceniile următoare. În 1930, locuiau în Fălticeni 4.216 de evrei, ceea ce reprezenta 29% dintre locuitorii orașului. Odată cu stabilirea evreilor în Fălticeni, aceștia și-au construit sinagogi, o baie rituală, spital, azil pentru bătrâni și școli publice pentru băieți și fete. În urmă participării la Războiul de independență din 1877, 42 de evrei au obținut cetățenia română. 

Evreii au fost victimele unor persecuții și violențe încă din secolul al XIX-lea. În 1821, unii dintre liderii comunități au fost uciși de către revoluționarii greci deoarece nu au putut să plătească suma cerută de aceștia, solicitată probabil pentru cauza revoluției. În 1916, deși evreii nu erau cetățeni ai unui stat cu care România se afla în război, evreii din Fălticeni, alături de cei din Iași, Dorohoi, Bacău, au fost arestați de autoritățile române și duși la secțiile de poliție. Datele existente menționează că în acea perioadă au fost reținuți între 11.000 și 12.000 de evrei, dintre care circa 9.000 în ianuarie 1917. În timpul reținerii, au fost bătuți și jefuiți. 

În perioada guvernării legionare, evreii fălticeneni erau aduși la „Casa Verde”, sediul Mișcării Legionare, unde erau bătuți și agresați. Legionarii le-au cerut evreilor plata unei taxe în vederea eliberării. 

Odată cu începerea războiului, 1.000 de evrei din Fălticeni au fost trimiși la muncă forțată în Basarabia. La muncă obligatorie, au fost folosiți în oraș și adolescenții evrei cu vârsta de 16 – 17 ani. Deoarece unii dintre ei lipseau, Primăria Fălticeni a propus pedepsirea lor prin aplicarea a „câte 25 lovituri de către C.T”, ceea ce reprezenta pedeapsa standard dispusă pentru nereprezentarea la muncă. 

În același timp, evreii din oraș au fost obligați să poarte „steaua galbenă”, încă din 4 iulie 1941, dată la care pe zidurile orașelor Bacău, Galați, Botoșani, Huși, Fălticeni au apărut mesaje prin care se cerea purtarea acestui semn distinctiv. Totodată, din cauza măsurilor economice dispuse împotriva lor, o bună parte dintre evrei au ajuns la limita sărăciei, fiind puși în situația de-a găsi cu greutate cele necesare supraviețuirii. În 1947, în oraș se restabiliseră circa 4.700 de evrei. În perioada comunistă, cei mai mulți au emigrat în Israel. 

Anca Filipovici, Fălticeni, accesibil la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Falticeni.pdf 

***, Fălticeni, accesibil la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Falticeni.pdf 

Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (editori), Holocaustul din România. Regimul de muncă obligatorie impus evreilor. Documente, Iași, Polirom/Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2013, p. 399. 

Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Iași, Polirom, 2004, pp. 129-130, 202. 

Radu Ioanid, Holocaustul în România, ediția a II-a, București, Editura Hasefer, 2006, pp. 30.