Evreii din Edineț în perioada Holocaustului

Atestat încă din timpul lui Alexandru cel Bun, actualul oraș a fost fondat în 1820, iar printre primii săi locuitori s-au numărat și evrei, alături de ucraineni, ruși și moldoveni. La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1859, în Edineț a fost deschisă o școală profesională evreiască, indiciu că în localitate exista la acea dată o comunitate. La sfârșitul aceluiași veac, în Edineț trăiau 4.230 de evrei. În 1930, numărul evreilor din oraș era de 5.341, ceea ce reprezenta 90% din populația totală. 

Ocupațiile evreilor au fost în domeniul comerțului, meșteșugăritului și al profesiilor liberale, precum cele de doctor sau farmacist, unde erau majoritari. În 1878, existau în oraș opt case de rugăciune, o societate de înmormântare și un cimitir evreiesc. În anii 1930, mai mulți evrei erau implicați în viața politică a orașului care, pentru un timp, a avut chiar și un primar de origine evreiască. 

La sfârșitul Primului Război Mondial, retragerea trupelor țariste a fost precedată de un pogrom de câteva zile, iar în perioada interbelică, în oraș au avut loc mai multe incidente violente. În urma acestora, unii dintre evrei au fost împușcați, fiind acuzați că s-ar fi revoltat împotriva autorităților române. Totodată, câteva dintre acele incidente au dobândit aspectul unor acte de umilire publică. Astfel, în 1920, mai mulți evrei au fost obligați de un căpitan al armatei române să salute o pălărie pe care o purta pe un băț, iar în 1925 un comerciant evreu a fost dus la secția de poliție unde a fost bătut. 

După ce orașul Edineț a intrat sub administrarea sovieticilor la sfârșitul lui iunie 1940, ca urmare a ultimatumului transmis României de URSS la 26 iunie 1940, evreii bogați au fost arestați și deportați în Siberia. 

Intrarea armatei române în Edineț, la 6 iulie 1941, a fost urmată violențe comise împotriva evreilor sub pretextul că aceștia ar fi fost comuniști sau simpatizanți comuniști. 500 de evrei au fost uciși în acele zile. Uciderea lor a fost urmată de acțiuni de jaf comise de populația civilă, la incitarea militarilor români, Pe lângă acestea, au avut loc și numeroase violuri. În câteva zile, niciunui evreu nu-i mai era permis să se afle pe stradă. După o săptămână, li s-a cerut să se adune în piața centrală și pe podul dinspre Bălți. Din aceste două locuri, au fost deportați peste Nistru. 

În Edineț a funcționat un lagăr de tranzit. La 25 august 1941, se aflau aici 11.762 de evrei, originari din Cernăuți, Storojineț, Rădăuți, transferați din lagărul de la Secureni. Într-o săptămână, numărul lor a ajuns 12.248. Lagărul a fost amenajat pe teritoriul a cinci străzi din oraș, fiind înconjurat în exterior cu sârmă ghimpată. Deportații locuiau în casele evreilor din localitate, evacuați din oraș, sau în aer liber. Ei stăteau în spații supraaglomerate, fără hrană și apă.

După câteva luni, în octombrie 1941, a început evacuarea lagărului, dispunându-se ca toți evreii internați la Secureni și Edineț să fie „trecuți” peste Nistru. Conform dispozițiilor, li s-ar fi dat la plecare hrana pentru trei zile, ceea ce însemna un sfert de pâine zilnic. Transportul lor a durat însă mult mai mult. Internații au fost împărțiți în două grupuri: unul a fost dus spre Mărculești și de acolo spre Transnistria, iar cel de-a doilea a fost direcționat spre Cosăuți și Atachi, având ca destinație finală tot Transnistria. Conform ordinelor transmise, cei bolnavi sau care nu mai aveau puterea de a se deplasa erau împușcați pe loc. Liviu Beriș, un supraviețuitor al acelor marșuri, a relatat într-unul dintre interviurile sale o astfel de execuție: „Era sfârșitul lui octombrie începutul lui  noiembrie 1941, se făcuse frig, au început ploile și atunci ne-au dus spre Nistru, numai pe jos și tot în coloanele astea, convoaie, cei din Herța. Acum când cădea cineva, de fapt nu trebuia să cadă, doar dacă rămânea în urmă și erau noroaiele acelea, era împușcat. […] A fost prima oară când am văzut în viața mea așa ceva. Bătrânul acela a rămas în urmă în marșul acela forțat. El a fost împușcat de un jandarm și după aceea am văzut după ce a plecat jandarmul țăranii s-au repezit să dezbrace cadavrul, după care a fost aruncat ca un stârv, gol. Uneori îmi apare noaptea această imagine. Iar după aceea pe tot drumul până la Nistru s-a repetat această oroare care se întâmpla cu oricine rămânea în urmă. Dar ceea ce m-a frapat a fost acest jaf organizat. După aceea am aflat cum știau țăranii ce și cum se va întâmpla. Pentru că înainte de a pleca noi, ei au fost convocați pentru muncă obligatorie, să sape gropi din loc în loc pe tot traseul, ca probă că execuțiile erau pregătite dinainte”. 

După evacuarea lagărului, un nou lagăr a fost improvizat în clădirea unui fost seminar, unde au fost aduși evreii din Bucovina pentru mai multe culpe, printre care și sustragerea de la munca obligatorie. 

***, Edinets, în Encyclopedia of Jewish Communities in Romania, Volume 2, accesibil la adresa https://www.jewishgen.org/yizkor/pinkas_romania/rom2_00323.html 

Petru Clej, Interviu cu Liviu Beriș, accesibil la adresa http://www.inshr-ew.ro/liviu-beris-interviu/ 

Primăria orașului Edineț, Strategia de dezvoltare socio-economică a orașului Edineț pe perioada 2015-2020, Edineț, 2014, accesibil online la adresa http://www.amac.md/public/files/usaid/materiale_lgsp/strategic_plans/cohort_2/3_lgsp_edinet_ro.pdf 

Ovidiu Creangă, Diana Dumitru, Edineț, în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 676-678. 

AINSH-EW, Fond 25.004, rolă 15, dosar 9614, ff. 3, 112, 165, 173-174.