Evreii din Dorohoi în perioada Holocaustului

Important centru comercial, Dorohoiul a reprezentat o atracție pentru evrei încă din secolul al XV-lea. Cele mai vechi mărturii documentare despre prezența evreilor aici datează însă din veacul al XVII-lea, interval de timp din care au fost descoperite mai multe pietre de mormânt. În perioada următoare, dintre evreii care au venit în Moldova o parte s-au așezat și în Dorohoi, în acea vreme centru urban aflat în legături comerciale cu Polonia. Numărul lor a crescut în secolele următoare, ajungând de la 1.133 în 1831 la 3.031 în 1859, ceea ce reprezenta jumătate din populația orașului, și, respectiv, 6.903 în 1899, număr ce corespundea unui procent de 54% din locuitorii urbei. Pentru perioada interbelică, datele consemnează o scădere a populației evreiești, fiind menționați, în 1930, 5.820 de evrei, adică un procent de 36,6% dintre dorohoieni. Efervescenta viață religioasă a condus la deschiderea unei sinagogi încă din 1824. Spre sfârșitul secolului XIX, în oraș au apărut și primele organizații sioniste, fiind deschise totodată organizații pentru ajutorarea evreilor săraci sau bătrâni, cum ar fi un cămin pentru bătrâni sau o cantină  comunitară (1894). Ocupațiile evreilor au fost preponderent în domeniul comerțului. Numărul sinagogilor în perioada interbelică a fost de 21. 

Asemenea unor alte orașe din Moldova, în contextul răscoalei țărănești din 1907, și evreii dorohoieni au fost victimele acțiunilor violente, fiind consemnate mai multe atacuri împotriva comunității locale. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acțiuni violente antievreiești au apărut încă din 1940, transformându-se rapid într-un pogrom. Agresorii au provenit din rândul  militarilor români care se retrăgeau după ultimatumul sovietic. Neputința apărării teritoriului și necesitatea găsirii unor „țapi ispășitori” pentru atitudinea de non-combat din iunie 1940 i-a determinat pe aceștia să-și ia revanșa împotriva propriilor camarazi evrei și a unei populații civile neînarmate. În același timp, zvonurile despre atacurile evreilor asupra unităților care se retrăgeau au devenit omniprezente. 

Totul a început de la un eveniment petrecut în  Herța, în timpul căruia căpitanul de artilerie Boroș a fost împușcat. Soldatul evreu Iancu Solomon s-a așezat „din proprie inițiativă, în fața căpitanului, ca să-l apare”. Ambii au murit în atac. Corpurile lor neînsuflețite au fost aduse în Dorohoi pentru a fi înmormântate, Iancu urmând să fie înhumat în cimitirul evreiesc. Slujba religioasă a reprezentat ocazia pentru revărsarea violențelor asupra evreilor, iar prezența unei companii de soldați evrei a dobândit în ochii militarilor români dovada incontestabilă a unui complot evreiesc: „Regimentul 8 Artilerie din localitate a trimis la cimitirul evreiesc o companie de soldați evrei, împreună cu plutonierul T. R. Emil Bercovici (student), să dea onorurile, Sub pretext că evreii veniți la înmormântare, se adunaseră la cimitir ca să comploteze, mai mulți ofițeri și soldați din Regimentul 3 grăniceri, care tocmai părăseau orașul […] au intrat în cimitir, au prins compania de soldați evrei tocmai când își terminase misiunea și ieșea, le-au poruncit să se dezbrace, i-au așezat la gardul cimitirului și au tras. Numai trei au scăpat. […] Pe plutonierul T. R., Bercovici, după ce l-au împușcat, l-au anexat la o mitralieră și au chemat martori să arate că evreul a tras în armata română”. 

După execuția soldaților evrei, militarii români și-au îndreptat tirurile de armă spre civilii evrei din cimitir care, la auzul focurilor de armă, s-au ascuns printre morminte. A început o vânătoare de oameni, în care au fost uciși atât unii dintre evreii care se adăposteau în cimitir, cât și dintre cei care se aflau în oraș. Toate aceste execuții sumare au fost acompaniate de alte violențe, jafuri și chiar violuri. 53 de evrei au fost uciși în Dorohoi în acea sângeroasă zi. 

Violențele împotriva evreilor au continuat și în anii următori. La 22 iunie 1941, au fost arestați liderii comunității și circa 200 de persoane suspectate de simpatii comuniste; toți fiind internați în lagărele din Târgu Jiu și Craiova. Celor rămași în oraș li s-a impus să poarte „steaua galbenă”. Urmare a dispozițiilor de internare a bărbaților evrei cu vârsta între 16 și 60 de ani din localitățile rurale, aflate între Prut și Nistru, în lagărele de la Târgu Jiu și Craiova, în oraș au fost aduse femeile, bătrânii și copii din Săveni, Darabani, Mihăileni și Rădăuți. Evreii strămutați în Dorohoi au fost cazați în diferite locuri din oraș, precum sinagogi, școli, spitale și cămine de bătrâni, toate aparținând comunității evreiești. În același timp, le-au fost impuse restricții de circulație, ei putând să iasă din case doar pentru o oră, între 8 și 9 dimineața. 

La câteva luni, în noiembrie 1941, a început deportarea evreilor dorohoieni, fiind trimiși în Transnistria 9.367 de evrei. Deportări au mai avut loc și în iunie 1942. Înainte de deportare, evreii dorohoieni au fost supuși perchezițiilor corporale, fiind deposedați de bunuri și obligați să-și schimbe banii în RKKS, moneda transnistreană, care era lipsită de orice valoare. Transportarea lor s-a făcut în vagoane de vite, supraaglomerate, fără alimente și apă. Pentru a-și domoli setea, li s-a spus să-și bea propria urină. Itinerariul a fost unul lung și extenuant. Originar din Dorohoi, Meier Moscovici a trimis  unor prieteni din București o carte poștală în care zugrăvește condițiile de trai din ghetoul Șargorod, Transnistria: „Trăim în cea mai mare mizerie, am rămas goi şi nu avem pe ce pune capul, am pierdut pe drum toate lucrurile. (…) Scumpetea îi f.[oarte] mare, îi 30 de ruble o pâine adică 1200 lei. (…) deci rugăm rudele care dispun să ne deie un ajutor ca să nu murim de foame, în bani româneşti. (…)”. În acel loc, câteva mii de evrei au murit din cauza tifosului exantematic, fiind aruncați într-o groapă comună. 

Dintre cei 9.862 de evrei trimiși în Transnistria, 3.800 au murit acolo. Repatrierea evreilor dorohoieni a început la final de  decembrie 1943. 

Marius Mircu, Pogromurile din Bucovina și Dorohoi, București, Editura Glob, 1945,  pp. 113-120.

Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Iași, Polirom, 2004, pp. 83-85.

Ovidiu Creangă, Dorohoi, în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 673-673.

Carol Iancu, Dorohoi, accesibil la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Dorohoi 

Ana Bărbulescu, Dorohoi, accesibil la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Dorohoi.pdf 

Cosmina Gușu, Simon Meer: interviu, accesibil la adresa https://www.inshr-ew.ro/simon-meer-interviu/ 

Scrisori din Transnistria - scrisoarea lui Meier Moscovici, accesibilă la adresa http://www.inshr-ew.ro/scrisori-din-transnistria/