La jumătatea secolului al XIX-lea, exista în Domaniovca o mică comunitate evreiască. În 1939, aici locuiau 369 de evrei.
Persecuții
După ocuparea localității de trupele germane și române în august 1941, aceasta a fost trecută sub administrație românească, intrând în componența Transnistriei. A fost capitala județului Golta. Din septembrie 1941, la conducerea județului a fost numit în funcția de prefect locotenent colonelul Modest Isopescu. Inițial, în Domaniovca, a fost amenajat un lagăr de muncă, al cărui scop era să asigure o rezervă de muncă pentru proiectele administrației românești. Lagărul a fost improvizat în grajduri dărăpănate, în cotețe de porci și în mai multe case distruse de bombardamente, care nu aveau nici podele și nici acoperișuri. Igiena lipsea cu desăvârșire.
În decurs de câteva săptămâni, lagărul a devenit supraaglomerat, fiind aduși aici circa 20.000 de evrei. Din cauza condițiilor de la Domaniovca, epidemia de tifos a izbucnit în scurt timp. Zilnic, mureau zeci de evrei. Muribunzilor nu li se acorda niciun fel de îngrijire medicală. Mulți dintre ei erau complet goi. Corpurile unora dintre ei erau mâncate de viermi și șobolani. Bolnavii au fost înghesuiți în două grajduri din centrul orașului. În ianuarie 1942, în lagărul din Domaniovca au început execuțiile. La originea deciziei, s-ar fi aflat și teama germanilor că epidemia de tifos s-ar fi putut extinde și peste Bug, unde se aflau trupe germane. De aceea, germanii au făcut presiuni asupra prefectului Isopescu pentru a trece la execuția prin împușcare a evreilor aflați în lagăr.
Execuțiile au început la 10 ianuarie 1942 și au ținut până la 18 martie 1942. Execuțiile au fost efectuate din ordinul locotenent colonelului Isopescu de membrii poliției ucrainene și militari ai armatei române. Victimele au fost evrei din Ucraina și din Basarabia.
Înainte de a fi executați, evreii erau jefuiți de bunurile lor. La câteva luni de la asasinate, cadavrele celor omorâți au fost arse, iar rămășițele lor au fost îngropate într-o râpă la câțiva kilometri de lagăr. Mirosul de carne arsă ajungea însă până în lagăr. Între 10 ianuarie și 18 martie 1942, au fost uciși prin împușcare 18.000 de evrei.
După asasinate, în Domaniovca au fost aduși și alți evrei deportați, iar în august 1942, aici au fost transportați 8.000 de romi deportați din România. Lagărul a fost dezafectat în martie 1944, după ce regiunea a fost ocupată de sovietici, iar deținuții au fost eliberați. La acea dată, mai existau circa 500 de evrei supraviețuitori, majoritatea fiind deportați din România.
Surse:
Jean Ancel, Transnistria, vol. I, București, Editura Atlas, 1998, pp. 167, 202-204, 208-209, 214.
Radu Ioanid, Holocaustul în România, ediția a II-a, București, Editura Hasefer, 2006, pp. 275-276.
Ovidiu Creangă, Domancova, în Geoffrey P. Megargee (general editor), Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press, 2018, pp. 670-671.