Evreii din Buzău în perioada Holocaustului

În 1907, anul răscoalei țărănești, magazinele evreiești și românești din centrul orașului au fost vandalizate de răsculați. Aceștia au mai distrus școala evreiască și sinagoga meseriașilor din Calea Dobrogea. 

La scurt timp după proclamarea statului național legionar în septembrie 1940, legionarii au început o campanie de persecutare a evreilor. Cumpărătorilor români le-a fost interzis să mai intre în magazinele evreiești, iar proprietarii acestora au fost obligați să afișeze placarde și inscripții cu mesaj antisemit. În fața magazinelor, au fost puse santinele care îi împiedicau pe potențialii cumpărători să intre. Cei care intenționau să cumpere dintr-un magazin evreiesc erau amenințați cu bătaia. Totodată, evreii care încercau să intre în prăvăliile evreiești erau arestați și duși la sediul poliției, unde erau bătuți și cercetați. Un astfel de caz a fost cel al lui Zaharia Solomon, fost președinte al Comunității. 

În aceeași lună a început și vânătoarea de comuniști printre tinerii evrei. Astfel, în septembrie 1940, un grup de tineri sioniști, cu vârsta între 16 și 20 de ani, au fost arestați și apoi bătuți pentru a recunoaște că erau comuniști. Într-un memoriu al Federației Comunităților Evreiești din România, datat 30 decembrie 1940, se arată că adolescenților și tinerilor din Buzău arestați sub suspiciunea că erau comuniști li s-a refuzat dreptul la un proces echitabil, iar avocaților le-a fost interzis să ia legătura cu cei arestați.

Atacurile legionarilor s-au îndreptat atât împotriva evreilor care se rugau în sinagogi, cât și asupra cimitirelor evreiești. În septembrie 1940, evreii care se rugau într-o sinagogă au fost jefuiți de un grup de legionari și ținuți ostatici o noapte întreagă. La câteva luni după aceea, în noiembrie 1940,unul dintre cimitirele evreiești din localitate a fost distrus de către membrii mișcării legionare, iar pietrele de mormânt au fost furate de către un preot local, aparent pentru propria sa biserică.

Conform ordinului dat de Antonescu, în iunie 1941, în orașul Buzău au fost aduși evreii din județ. În luna următoare, bărbații cu vârsta între 18 și 60 de ani au fost ridicați și internați într-un lagăr amenajat în incinta liceului Hașdeu. În acel lagăr improvizat, au fost 353 de evrei. Printr-un ordin transmis mai multor departamente de poliție, generalul Ion Antonescu a mai cerut să se ia măsuri pentru a se interzice circulația evreilor pe străzi în orașele cu o „populație evreiască numeroasă” între orele 18.00 și până a doua zi dimineața, ora 7.00. Totodată, s-a cerut ca evreii să fie „grupați pe cartiere și adunați în anumite clădiri mai mari, sub pază, pentru a se putea supraveghea și sancționa imediat orice încercare de tulburare”. 

În vederea prevenirii unor posibile acțiuni ale acestora împotriva autorităților, Ion Antonescu a mai ordonat luarea de ostatici dintre evreii internați. Ostaticii urmau să fie răspunzători pentru comportamentul celorlalți evrei. Acestora li s-a transmis că vor răspunde cu propria viață dacă ceilalți evreii vor avea manifestări ostile. De altfel, în ordinul din 7 iulie 1941 se prevedea împușcarea pe loc a ostaticilor în cazul în care se produceau acte de rebeliune sau terorism: „în același timp se vor lua ostatici dintre conducătorii cunoscuți ai evreilor, comuniștilor precum și dintre regionalii comuniști care vor fi împușcați imediat ce se va produce un act de rebeliune sau terorism”. Ostaticii, în număr de 14, au fost ținuți separați de restul evreilor internați, fiind închiși în casa Sebastian Eskenazy din strada Voicescu nr. 7. Au fost luat ca ostatici rabinul Simion Bercovici, unii dintre cei mai bogați comercianți evrei din oraș și doi cantori. 

Începând din august 1941, a început selectarea evreilor internați pentru trimiterea lor la muncă forțată. 250 de evrei au fost transportați în localitatea Făurei, unde au fost utilizați la lucrări pentru îndiguirea răului Buzău. Conform informațiilor disponibile, lagărul de la liceul Hașdeu a fost desființat în data de 30 martie 1942.

Nici femeile cu vârsta între 18 și 40 de ani nu au fost scutite de munca obligatorie, ele fiind folosite  la diverse munci de către autoritățile locale sau armată. 

Este important de evidențiat că în 1944, 680 de orfani din Transnistria au găsit refugiu în Buzău, unde au fost îngrijiți de către familiile evreiești sau de către instituția Eforia Copilului, creată pentru ajutorarea orfanilor. Ulterior, au ajuns în Palestina. În perioada comunistă, numărul evreilor buzoieni a scăzut constant ca urmare a emigrării în Israel. 

Matatias Carp, The Black Book. The Sufferings of the Jews from Romania 1940-1944. The Legionary Movement and the Rebellion, vol. I, București, The Socec Publishing House, 1946, passim. 

Marius Cazan, Buzău, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Buzau-revazut-ND.pdf 

Știri din vremea războiului. Lagărul de la Liceul „B. P. Hasdeu” (iulie 1941-martie 1942), accesibil  online la adresa https://www.muzeubuzau.ro/stiri-din-vremea-razboiului/

George Ioan Lahovari (coordonator), Marele Dicționar Geografic al României, vol. II, București, Stabilimentul Grafic J. V. Socecu, 1899, p. 121. 

Eliyahu Feldman, Theodor Lavi, Buzău, accesibil online la adresa https://www.jewishvirtuallibrary.org/buzau