Evreii din Bacău în perioada Holocaustului

Începând din secolul XIX, numărul băcăuanilor de origine evreiască a crescut constant, ajungând de la 233 de familii în 1803 la 1.740 de evrei în 1838, ceea ce însemna 55% din populația orașului. Ulterior, deși numărul lor a sporit, raportat la totalul populației, ponderea evreilor s-a diminuat. La începutul secolului XX, în 1910, trăiau în Bacău 8.209 evrei, iar în 1930 numărul lor era de 9.539, adică 30% din totalul locuitorilor. În perioada interbelică, numărul sinagogilor din Bacău era de 30, ele fiind numite după breslele pe care le reprezentau: sinagoga cizmarilor, tipografilor, cerealiștilor etc.

Printre evreii băcăuani, principalele ocupații au fost cele din domeniul comerțului, meșteșugurilor și industriei. De altfel, una dintre cele mai puternice afaceri din industria textilă și a tăbăcăriei, care rivaliza cu cele conduse de industriașii Dimitrie Mociornița, frații Prodanoff din Tulcea, Grigore Alexandrescu din București, a fost cea a familiei Filderman, originară din Focșani și stabilită în Bacău în jurul anului 1876. 

Cu timpul, evreii băcăuani și-au construit propriile edificii culturale, religioase și de întrajutorare. Astfel, existența primei sinagogii este datată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În secolul următor, sunt atestate o școală Talmud-Torah, deschisă în 1828, o școală laică - inaugurată în 1865. În același timp, grija pentru semenii lor mai puțini norocoși sau pentru cei neputincioși, i-a determinat pe evreii băcăuani să deschidă un orfelinat și un azil pentru bătrâni. Una dintre caracteristicile comunității evreiești din Bacău o reprezintă aderarea unor membri la mișcarea sionistă încă de la început. Astfel, evrei originari din Bacău au fost printre primii coloniști din Palestina, ei înființând în 1882 mai multe așezări agricole. 

Caracteristica orașelor din Moldova în care au existat comunități de evrei a reprezentat-o apariția unor episoade de violență colectivă îndreptate împotriva acestora și acuzațiile de omor ritual. În 1824, după ce și-a vândut fetița unor neguțători turci, mama acesteia, temându-se de întrebările ce ar putea apărea din partea concetățenilor și, mai ales, de modul în care avea să fie privită, a lansat zvonul că fiica ei ar fi fost răpită de evrei „spre a-i lua sânge pentru trebuințele lor religioase”. Din această cauză, o familie evreiască a fost ridicată de autorități și schingiuită pentru a mărturisi omorul copilei, după ce în locuința lor au fost descoperite pete de sânge. În același timp, mai mulți evrei au fost bătuți și schingiuiți de localnici. Descoperirea fetiței într-o casă, teafără și nevătămată, a pus capăt violențelor îndreptate împotriva evreilor, iar familia arestată a fost în cele din urmă eliberată. 

În octombrie 1940, după ce legionarii au venit la putere, funcționarii primăriei Bacău au profanat cimitirul evreiesc din oraș. Băcăuanii de origine evreiască au trăit în lunile de guvernare legionară o „groază teribilă”, după cum mărturisea într-un interviu Sami Fiul: „Şi am trăit teribila groază la Bacău, când ţin minte că pe stradă, noi ne-am ascuns în grădină, într-o groapă, ne era teamă să nu fim atacaţi, pe stradă treceau grupuri organizate milităreşte de legionari. Îngenuncheau în stradă şi cântau cântece legionare, spre spaima noastră, care vă închipuiţi în ce stare sufletească eram: înspăimântaţi.”. 

După ce România a intrat în al Doilea Război Mondial, autoritățile române au trecut la o practică nemaiîntâlnită până atunci în țară: luarea de ostatici dintre civili. Astfel, bărbații evreii cu vârsta între 18 și 60 de ani au fost luați ostatici. La originea acestei practici pare să se fi aflat teama autorităților ca nu cumva printre evrei să apară manifestări împotriva lor, chiar în timp România se afla în război împotriva Uniunii Sovietice. Totodată, astfel de măsuri au izvorât și din convingerea că evreii, percepuți în mentalul epocii drept bolșevici, ar fi putut pactiza cu sovieticii. Legat de această practică, fiul unui fost ostatic menționa într-un interviu: 

„la începutul războiului, ei au luat câțiva ostatici în orașul nostru, inclusiv tatăl meu, din câte îmi amintesc. Au fost luați aleatoriu ori poate din anumite motive de către poliție pentru a se asigura că după începerea operațiunilor, evreii nu vor face nimic rău împotriva autorităților de acolo. I-au pus în locuri speciale. Din câte îmi amintesc, au luat o școală, punând acolo câțiva ostatici, evrei și non-evrei. Au început să-i hărțuiască. Îmi amintesc deoarece tatăl meu a fost pentru două sau trei luni ostatic și noi nu știam la începutul războiului care erau intențiile lor. După câteva luni, ei i-au eliberat pe câțiva din locurile în care îi dețineau. Și luau alți ostatici în locul lor. Câțiva dintre ostatici nici nu au fost eliberați”. 

  

În 22 iunie 1941, a început și evacuarea evreilor din așezările rurale. După ce au fost duși inițial în Moinești și Târgu Ocna, evreii din zonele rurale ale județului au fost transportați, împreună cu comunitatea evreiască din cele două orașe, în Bacău. Pentru hrănirea lor, comunitatea evreiască a organizat o cantină, unde luau masa zilnic mai mult de 1000 de persoane. De asemenea, circa 1.000 de familii, fără posibilități materiale, au fost ajutate financiar de comunitate. La scurt timp, evreii băcăuani au fost obligați să poarte steaua galbenă pe piept și la vedere. Cei care refuzau riscau să fie arestați. Suplimentar, începând din august 1941, evreilor le-a fost interzis să mai circule după ora 21.00. 

De asemenea, unii dintre evreii băcăuani au fost evacuați din propriile case și duși la periferia orașului. Bărbații evreii au fost trimiși la muncă obligatorie și încadrați în detașamente de muncă. În fapt, mulți dintre ei au fost trimiși în detașamente exterioare de muncă din Basarabia și Transnistria. 

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în Bacău s-au așezat temporar și evrei din teritoriile cedate URSS în vara anului 1940. În anii comunismului, mulți evrei au emigrat în Israel. În „inima Moldovei” se mai aflau în 1969, după emigrarea în masă a evreilor, doar 600 de familii, pentru ca în 2005 numărul acestora să scadă la 173 de persoane. 

 

Carol Iancu, Bacău, accesibil online la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Bacau

Marius Cazan, Bacău, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Bacau-revazut-ND.pdf

Sami Fiul, accesibil online la adresa https://www.centropa.org/biography/sami-fiul#The%20Jewish%20community%20in%20Bacau

George Ioan Lahovari, Marele dicționar geografic al României, vol. I, București, Stab. Grafic I. V. Socecu, 1898, p. 179

M. Schwarzfeld, Anuar pentru israeliți, anul al X-lea, București, Tipo-Litografia Eduard Wiegand, 1887, pp. 91-92.

Oral history interview with Paul Matasovski, accesibil online la adresa https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn504645