Evreii din Alba Iulia în perioada Holocaustului

Prezența evreilor în Alba Iulia este atestată încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea, perioadă în care exista în oraș un tribunal rabinic. Aceștia era descendenți ai evreilor expulzați din Spania. Priviți cu suspiciune de localnici și percepuți drept spioni ai turcilor, evreii au fost prigoniți și hărțuiți. Unii dintre ei au fost chiar spânzurați din ordinul principelui Sigismund Báthory (1572-1581). Situația lor s-a îmbunătățit în secolul următor, după ce prințul Gabriel Bethlen le-a acordat privilegii comerciale, libertatea religioasă și dreptul de a-și purta propriul port. Tot acesta a abrogat și acele legi prin care li se cerea evreilor „purtarea unor însemne distinctive care să le arate originea”. 

Din 1653, evreilor le-a a fost permis să se stabilească în orașul Alba Iulia ca jeleri. Jelerii erau în acele timpuri țărani fără pământ care își câștigau existența din munca pe moșia nobililor, nefiind însă din punct de vedere juridic iobagi. O serie de măsuri au urmărit germanizarea evreilor. Din 1787, conform dispoziției împăratului Iosif al II-lea, evreii albaiulieni au fost obligați să-și ia nume și prenume de origine germană. În același timp, practicarea cultului era permisă numai în privat, fiind una dintre rarele ocazii în care-și puteau folosi propria limbă. 

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, comunitatea evreilor din Alba Iulia s-a bucurat de întâietate printre celelalte comunități, fiind implicată și în mișcarea pentru obținerea drepturilor civile pentru evreii din Transilvania. În urma acelor eforturi, au fost dobândite pentru evrei „permisiunea de a se așeza în marile orașe, cu excepția celor miniere, evreii fiind obligați în schimb să adopte nume de familie stabile și să redacteze registre matricole de stare civilă (1840); apoi, recunoașterea egalei îndreptățiri a israeliților cu creștinii (1867) și a egalității religiei iudaice cu confesiuni creștine (1895)”. 

Odată cu încetățenirea lor în această localitate, evreii și-au construit propriile edificii culturale, sociale și de ajutorare. Spre exemplu, în 1883 a fost deschisă Sinagoga spaniolă. Ocupația predilectă a evreilor albaiulieni a fost în domeniul comerțului, ei îndeletnicindu-se cu comerțul de mărfuri în Polonia, Turcia și Viena. Din secolul al XIX-lea evreii s-au implicat și în industrie, ei contribuind la construcția primei căi ferate din Transilvania, anii 1866-1868, între orașele Arad - Alba Iulia - Teiuș. În următoarele decenii, au participat și la crearea unor stabilimente industriale, cum ar fi „Moara de făină și arpacaș” a fraților Andor și Filip Glück din 1894, fabrica de spirt din cereale a familiei Adolf Jonas, prima de acest fel din oraș. 

De-a lungul secolelor, numărul evreilor a crescut. Datele existente menționează că în 1698 în oraș existau circa 70 de evrei, pentru ca în anii 1784-1787 numărul lor să ajungă la 150, adică 3,14% din populația orașului, 735 în 1850, 1.221 în 1870, 1.647 în 1910. În perioada interbelică numărul evreilor a înregistrat un ușor declin demografic. În 1930, acesta era de 1.558, adică 12.6% din total populației. 

Odată cu creșterea numărul evreilor, au apărut și primele incidente și acuzații. Evreilor le-a fost atribuit de comunitatea în care trăiau rolul de „țap ispășitor” pentru mai toate evenimentele și faptele negative din viața orașului. În 1846, comunitatea evreiască a fost acuzată de furturi din biserici. În același an, în contextul dispariției unui copil, a fost învinuită de săvârșirea unui omor ritual. Acuzația nu a rămas fără consecințe pentru evreii albaiulieni: mai mulți membri ai comunități au fost agresați fizic, iar bunurile lor vandalizate. Numai descoperirea copilului nevătămat în locuința sa a calmat furia comunității majoritare. 

În România Mare, odată cu apariția legionarismului și întărirea convingerilor de extremă dreapta, s-au întețit și atacurile împotriva evreilor. În unele cazuri, ele au luat forme extreme. Spre exemplu, în 1938, un grup de elevi legionari au pus o bombă în Sinagoga veche iar în urma exploziei clădirea a fost parțial distrusă. 

La doi ani de la acel eveniment, cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord le-a conferit din nou evreilor nefastul rol de „țap ispășitor”. Cum în toată perioada interbelică, autoritățile române au întreținut și alimentat ideea că evreii erau comuniști, aceștia au fost acuzați de bolșevism și mulți dintre ei au fost agresați fizic. Trenurile în care călătoreau erau oprite, iar evreii erau azvârliți și aruncați din tren. 

Măsurile luate împotriva lor au crescut în intensitate după proclamarea statului național-legionar. La nivelul întregii țări, s-a constatat încă din acele zile, dar mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, practica luării de ostatici dintre evrei. Au fost vizați de această măsură liderii comunităților evreiești. În Alba - Iulia, Traian Hesker, comisar legionar, care beneficiase de un stagiu de ucenicie în Germania nazistă, i-a arestat în noaptea de 16 noiembrie 1940 pe rabinii și liderii comunități. Toți au fost torturați până dimineața. Din cauza bătăilor și torturilor suferite, Adolf Glück, fost președinte al comunității, a decedat la câteva luni după aceste evenimente. 

La fel ca alte comunități evreiești din țară, și soarta celei din Alba Iulia a fost afectată de măsurile luate din ordinul generalului Antonescu. Începând din iunie 1941, evreii din așezările rurale din județul Alba au fost ridicați de la casele lor și evacuați în oraș. În data de 10 iulie, aici se aflau circa 2.000 de evrei evacuați, a căror adăpostire și hrănire a revenit comunității din Alba-Iulia. Evreii înstăriți au organizat din fonduri proprii o cantină, unde mâncau zilnic 300 de evrei. În timpul războiului, evreii din Alba Iulia au fost forțați să presteze muncă obligatorie, fiind folosiți de autoritățile orășenești la diverse activități. Complementar acestor măsuri, mulți evrei întreprinzători și-au pierdut proprietățile, ele fiind românizate. Totodată, evreilor le-a fost impus un program strict în care puteau să-și facă cumpărăturile necesare hranei zilnice. Ei puteau merge la piață doar până în ora 10 dimineața. Un timp, le-a fost interzis accesul complet la aceste surse de aprovizionare. Totodată, alături de alte grupuri etnice și chiar organizații politice, evreii au fost plasați sub supravegherea informativă a autorităților polițienești.

 

După 1948, mulți evrei au emigrat în statul Israel. 

Marius Cazan, Alba Iulia, accesibil online la adresa http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Alba-Iulia-revazut-ND.pdf

Dumitru Damian, Evreii din Alba Iulia: O istorie în piatră, Universitatea “1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, iunie 2014. 

Marius Ghedalia, Comunitatea evreilor din Alba Iulia, o istorie săpată în piatră de-a lungul veacurilor, accesibil online la adresa https://www.dacoromania-alba.ro/nr82/comunitatea_evreilor.htm 

Ladislau Gyémánt, Transylvania, accesibil online la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Transylvania

Ladislau Gyémánt, Alba Iulia, accesibil online la adresa https://yivoencyclopedia.org/article.aspx/Alba_Iulia